Acest program este deopotrivă revoluţionar şi realist. Deschide drumuri noi şi respectă valorile importante. Programul nostru Duo vă va convinge prin inteligenţă şi individualitate. În funcţie de ce vă doriţi, de persoanele pe care le căutaţi şi modul în care vreţi să le găsiţi, în programul nostru Duo vă punem la dispoziţie patru metode:

  • Împrumutul a casa personal – dedicat tuturor celor care nu vor un contract de muncă permanent
  • Plasarea a casa personal – destinată celor care au nevoie imediat de angajaţi permanenţi
  • Procedura a casa personal Try & Hire –dedicată tuturor celor care vor să ia o decizie abia după o perioadă de probă de 90 de zile
  • Procedura a casa Headhunting – creată pentru toţi cei care vor să ne delege concret să le căutăm personalul dorit

Nu ştiţi cu exactitate ce procedură ar fi cea mai potrivită pentru dumneavoastră? Vom afla asta rapid, printr-o simplă discuţie personală.

Cine suntem, ce oferim şi cum lucrăm – indiferent dacă este vorba despre împrumut, plasare, Try & Hire sau Headhunting – totul se bazează pe cei cinci piloni. Clari, fermi şi inconfundabili. Pentru ca dumneavoastră să ştiţi unde vă aflaţi şi cine vă va ajuta să găsiţi personalul perfect potrivit.

a casa personal vă aduce la sediu sau acasă personalul de specialitate. Cum? Prin experienţa noastră de decenii, relaţiile durabile cu clinicile, căminele, organizaţiile de tratament ambulatoriu şi alte instituţii medicale, precum şi prin flerul care nu se învaţă. Programul nostru este construit în jurul ideii de a distribui sarcinile pe doi umeri.

Profitaţi de cei cinci piloni a casa – cu cât mai curând, cu atât mai bine. Dacă ne contactaţi la 041 726 18 48 sau pe e-mail la info@acasa-personal.ch vă vom spune ce putem face pentru dumneavoastră, ce specialişti plasăm în prezent şi de ce suntem partenerul dumneavoastră ideal.

Pilonul Duo 1

Principiul a casa:

Risc împărţit

Personalul calificat este necesar, căutat – dar nu foarte uşor de găsit. Cu a casa personal situaţia e diferită. Punctul nostru forte este că noi ştim să găsim personalul cu adevărat potrivit. a casa personal vă va prezenta exact personalul de specialitate pe care vi-l doriţi. Prin împrumut sau plasare, prin contract de Headhunting sau principiul Try & Hire cu împrumut de personal înainte de plasarea finală.

Am avut deseori succes şi la căutările în străinătate. Personalul calificat de aici este pregătit să lucreze pentru noi şi cu noi – deci şi pentru dumneavoastră – dar doar dacă nu trebuie să emigreze pentru asta. Pe cuvânt de onoare: Cine lucrează în Elveţia dar poate să îşi păstreze centrul intereselor acasă va fi pregătit să dăruiască totul, cu angajare şi pasiune, la locul de muncă.

Programul nostru complet nou a casa Duo se bazează pe motto-ul „Procese mai simple, perspective mai multe”. Doi specialişti împart un loc de muncă. Cei doi membri ai echipei se adaptează cu sensibilitate unul în funcţie de celălalt şi se completează optim. Amândoi lucrează pe rând, ceea ce înseamnă: Specialistul A vine timp de patru săptămâni, locuieşte în acest timp în Elveţia şi lucrează cu normă întreagă şi cu toată forţa – pentru jumătate de salariu. În următoarele patru săptămâni va lucra specialistul B – de asemenea pentru jumătate de salariu. Prin urmare, dumneavoastră plătiţi un salariu pentru un loc de muncă, împărţit la două persoane. În cele patru săptămâni în care nu se lucrează, jumătatea de salariu este plătită în continuare.

În concluzie, asta înseamnă: Răspunderea se împarte, siguranţa se dublează.

Pilonul Duo 2

Filosofia a casa:

Siguranţă dublă

Bolile, concediile de odihnă, absenţele de altă natură sunt un lucru obişnuit; uneori sunt planificate, adeseori neaşteptate, întotdeauna dificil de gestionat. Datorită filosofiei noastre privind siguranţa dublă, absenţele sunt menţinute sub control, înainte de a provoca o rupere de ritm. Un specialist ca backup pentru celălalt, sigur, garantat, fără cheltuieli mari. Întrucât: Dacă specialistul A nu poate lucra, îi va lua locul specialistul B. Nu este necesară reluarea constantă a contractării şi rezilierii contractului, întrucât ambii sunt contractaţi 365 de zile pe an.

Cu a casa personal, asta înseamnă: procese optimizate, cheltuieli mai mici.

Pilonul Duo 3

Procesele a casa:

Proces optimizat

Conceptul personalului dublu nu presupune mai multă, ci mai puţină muncă. Efortul este redus, deoarece ambii angajaţi sunt şi rămân înregistraţi pe durata întregului an, eliminându-se formalităţile susţinute de comutare între contractare şi rezilierea contractului. Concentraţi-vă asupra esenţialului şi nu asupra statusului actual al personalului dumneavoastră. Acesta este diferit în funcţie de modul în care vreţi să lucraţi cu noi: împrumut, plasare sau Try & hire. În acest caz, în primele 90 de zile specialistul rămâne angajatul a casa personal, vă este împrumutat – şi dacă totul se potriveşte cu ce v-aţi dorit, vă plasăm personalul calificat. Dacă luaţi decizia încă de la început, vom sări peste etapa de împrumut direct la plasarea forţei de muncă. Şi dacă ştiţi deja cu exactitate pe cine căutaţi? Atunci se aplică metoda a casa personal Headhunting şi în conceptul Duo. Vom căuta doi specialişti care să împartă aceeaşi poziţie în compania dumneavoastră.

În colaborare cu noi, aceasta înseamnă un mod de a acţiona bine gândit şi astfel angajaţi garantat motivaţi.

Pilonul Duo 4

Privilegiu a casa:

Forţă de muncă motivată

Colaborarea cu a casa personal vă oferă numeroase avantaje. Unul dintre cele mai importante: forţă de muncă motivată. Pentru că cine are confortul sentimentului de acasă, aşa cum se întâmplă în programul nostru Duo, lucrează motivat, focalizat şi concentrat. Patru săptămâni de angajament deplin, patru săptămâni de pauză acasă. Patru săptămâni la lucru, patru săptămâni repaus. Mereu la schimb cu celălalt specialist din echipa de doi. Şi pentru a nu exista posibilitatea de a fi distras din cauza căutării unei reşedinţe temporare în Elveţia, noi vă suntem alături.

Asta e ceea ce înţelegem noi prin colaborare cu încredere deplină: o relaţie deschisă şi 100% implicare.

Pilonul Duo 5

Practica a casa:

Colaborare echitabilă

Prin colaborare echitabilă înţelegem de asemenea comunicarea deschisă cu toate părţile implicate. a casa personal garantează că toţi specialiştii au cunoştinţe de limbă la nivelul B2, deci cel puţin al doilea cel mai bun nivel. Pentru ca în practică să nu apară dificultăţi în înţelegere şi ca ziua de lucru să se desfăşoare fără probleme. Încă de la început.

a casa personal: vă aduce la sediu sau acasă personalul de specialitate.

Vi se potriveşte acest concept? Contactaţi-ne! Vă vom oferi cu plăcere detalii despre programul nostru a casa Duo – sau solicitaţi-ne direct plasarea. Ce personal calificat căutaţi? Întrebaţi acum.